În ezoezo e mania versului scurt, alergie la lălăiala biografică, la darkoșenii, la autoîncântarea psihologizantă, iar rolul lui Vlad MD e cel al unui M.C./Dj ce se lasă sedus de propria muzicalitate. Versul scapă aparent de sub control/placa se duce uneori în gol, e resample, remix, ți se dă audio culture, ți se face masaj la urechea muzicală. Îl văd pe Vlad – și asta mă încântă – hăhăindu-se singur când îi iese viersul și beat-ul. Tare îmi doresc să mai citesc și pe la noi un volum în care autorul să se distreze scriind, să nu se urască. O carte în care să nu mi se dea mură-n gură Mesajul. So play that funky music, white boy! – Gabi Eftimie